Scrie un subiect nou Răspunde la subiect  [ 21 mesaje ]  Du-te la pagina 1, 2, 3  Următorul
Despre relatiile sexuale din timpul sarcinii 
Autor Mesaj
Membru
Avatar utilizator

Membru din: 21 Apr 2007, 10:06
Mesaje: 45
Mesaj Despre relatiile sexuale din timpul sarcinii
din “Pravila albă”, Părintele Arsenie Boca

Totuşi, nu mă pot abţine de a pomeni un lucru care produce extrem de multe şi grele dificultăţi în educarea copiilor. Când soţul nu dă pace sarcinii (zice el că se poate, sau nu vrea altfel, sau se declară stăpân pe legile naturii) atunci copiii vin pe lume cu predispoziţia precoce spre sexualitate. Aceasta îi face îndărătnici şi foarte greu educabili (sunt certaţi cu disciplina, unii genetic prezintă cromozomul criminalităţii şi chipurile, circumstanţe atenuante în justiţie). Fug de la şcoală şi încep aventurile. Deci tot în răspunderea soţului se soldează şi aceste necazuri. Explicaţia biologică: au crescut în mediul uterin hrăniţi cu sânge prea îmbibat cu testosteron, hormon sexual masculin.

De ce este oprită toată vremea sarcinii? O dată, pentru că nu mai are rost [copilul nu mai trebuie chemat la viaţă căci el este deja în pântece!], apoi, pentru că toate simţirile celor doi părinţi, mai ales ale mamei, prin care trece în vremea aceea, se întipăresc cu deosebire în mugurele ce s-a plămădit. Deci, iată o mare cheie a lucrurilor: precum au fost purtările şi toate simţămintele mamei, în vremea celor nouă luni. aşa va fi şi moştenirea copilului ce se va naşte, pe toată viaţa sa. Dacă părinţii i-au tulburat tocmirea cu fărădelegea desfrânării, aceasta se va întipări într-însul cu tărie mare. Iar când se va naşte, până nu ajunge să priceapă, se va juca cu sora de-a mirele şi mireasa, şi încă de Ia 7 ani. Mai târziu, va cerca la dobitoace, sau se va deda la curvie cu mâna, pe urmă curvie în regulă, patimi care îi vor omorî milioane de celule nervoase. Şi de nu se va întâlni cu cineva care să-i cunoască boala, pe la vârsta căsătoriei va ajunge în doaga nebuniei. Despre sporul la carte nici nu mai vorbesc; patima aceasta le tâmpeşte mintea, căci începe să se poată face pe la 14 ani, iar dacă nu i se dă de leac, nu lasă pe om să ajungă nicidecum la 70 de ani. Toate patimile slăbesc puterea de împotrivire a sufletului, pustiind şi trup şi suflet şi pierzându-le pe amândouă pentru totdeauna. Cei ce pătimesc de aceasta, întâi să se tămăduiască, apoi să se căsătorească.
Doctorii dau statul căsătoriei numaidecât, fără să socotească roadă bolnavă ce vor chema-o pe lume să se chinuiască, dacă aduc vreo roadă.
Prin urmare, înclinările ce le-au avut părinţii în timpul sarcinii, acelea vor fi conducătoare în toată viaţa copilului ce se va naşte. Acum e vremea cea mai scumpă de a îngriji de purtările viitoare ale copilului, căci acum poţi semăna într-înşii înclinările unui sfânt sau apucăturile unui tâlhar. Să se roage părinţii în vremea aceasta, să se împărtăşească cu Sfintele Taine, să petreacă cu dragoste de Dumnezeu; aşa va fi şi în viaţa copilului ce sa va naşte şi nu veţi avea bătaie de cap cu el, că nu crede, că nu ascultă şi umblă după rele. Întors - ştiţi cum e.

Dar şi vremea alăptării trebuie ţinută curată, că încă e legat de mamă şi de purtările ei. Apoi, nu poate rodi copil nou, pentru că nu-şi poate împărţi sângele în 3 părţi şi toate să meargă bine; o parte cu laptele, alta pentru sine şi a 3-a pentru cel de pe cale. Dacă sunt mai deşi decât îngăduie firea rânduiala aceasta, toţi sunt slabi şi nu-s de trai. Dar aici se mai înţelege ceva: că pe măsură ce s-a întărit desfrânarea în mădularele oamenilor, a scăzut şi puterea lor de apărare împotriva bolilor de tot felul, iar căzând în acestea, foarte greu se tămăduiesc, deşi mijloacele de vindecare sunt din ce în ce mai bune. Orice desfrânare este o putrezire înceată (ca gunoiul care arde) ce scurtează zilele oamenilor.
Luaţi aminte, că pentru osteneala părinţilor, după voia lui Dumnezeu, se rnilostiveşte spre copii şi-i binecuvântează cu daruri, precum însuşi a zis: „până la al miilea neam” pentru cei ce-L iubesc pe El.


09 Sep 2007, 18:20
Profil
Membru
Avatar utilizator

Membru din: 21 Apr 2007, 10:06
Mesaje: 45
Mesaj 
[În constituţia biologică a femeii e pusă obligativitatea naşterii a 3-4 copii, în ordine naturală]

din “Ridicarea casatoriei la inaltimea de Taina”

Editura Agaton

Mai mult chiar, o altă constrângere de care trebuie ţinut seama e foliculina, hormon toxic şi cancerigen.

Toxic la nivelul creierului, dând continue dureri de cap şi foarte intense; cancerigen la nivelul sânului sau uterului (fibroane uterine). De cleştele acestui hormon nu este scăpare decât de la 3 – 4 copii în sus, cu sarcinile în mod natural, cum apar ele normal. Această ordine naturală a sarcinii e singura cale care asigură sănătatea copiilor. Salturile peste sarcini, lepădările de copii, indiferent cu ce metode şi din ce motive, ating sănătatea copiilor ulteriori, dacă mai vin. Dar chiar dacă nu mai vin alţii, Legea divină pedepseşte şi retrospectiv, pe cei făcuţi cronologic (n. ed.: pe cei născuţi în ordine naturală). Aşadar, în însăşi constituţia endocrină a femeii e pusă obligativitatea naşterii de mai mulţi copii. E chiar condiţia de mântuire a femeii după cum i-a descoperit Dumnezeu Sfântului Apostol Pavel.

În cazul viciului sau al greşelilor de convieţuire, apariţia cancerului care ucide soţia se răstoarnă iarăşi în răspunderea soţului. Soţul care nu vrea copii nu trebuie luat, e un criminal camuflat al soţiei sale. Nu e din turma lui Hristos! Abia de la 3–4 copii în sus, făcuţi în ordinea naturală în care apar, se neutralizează acţiunea toxică şi cancerigenă a foliculinei. Practica confirmă aceasta. Sunt mame cu 10–12 copii făcuţi, care trăiesc şi ajung la vârsta de 80 de ani, sănătoase, în destulă putere, fără să le doară capul sau să fi fost bolnave.

Femeile mai pătimesc şi de crizele climacteriului (menopauză), de la 50 – 52 de ani. Când viaţa lor de până aici a fost corectă şi conform cu natura, tulburările acesteia trec aproape neobservate. Echilibrul endocrin e asigurat de normalitatea convieţuirii şi a roadelor făcute până aici. În cazul viciilor de convieţuire, perioada aceasta e adevărată nebunie.

Nu mai pomenesc de reflectarea (normalităţii sau anormalităţii de convieţuire) în afara psihicului, lucru care formează un capitol aparte, cu o matematică mult mai complicată şi cu pedepse mai greu de evitat. De asemenea, nu pomenesc aici decât în treacăt reflectarea purtării în genere în codul genetic, deci în fondul ereditar al urmaşilor. Totuşi, nu mă pot abţine de a pomeni unul, care produce extrem de multe şi grele dificultăţi în educarea copiilor.

Când soţul nu dă pace sarcinii (zice el că se poate, sau nu vrea altfel, sau se declară stăpân pe legile naturii) atunci copiii vin pe lume cu predispoziţia precoce spre sexualitate. Aceasta îi face îndărătnici şi foarte greu educabili (sunt certaţi cu disciplina, unii genetic prezintă cromozomul criminalităţii şi chipurile, circumstanţe atenuante în justiţie). Fug de la şcoală şi încep aventurile. Deci tot în răspunderea soţului se soldează şi aceste necazuri. Explicaţia biologică: au crescut în mediul uterin hrăniţi cu sânge prea îmbibat cu testosteron, hormon sexual masculin.


09 Sep 2007, 18:27
Profil
Membru Senior
Avatar utilizator

Membru din: 16 Noi 2006, 13:54
Mesaje: 916
Locaţie: ORADEA
Mesaj 
Acest domn Arsenie Boca era cumva medic endocrinolog? Daca nu, mai bine se ocupa de altele la care poate ar fi avut vreo competenta.


09 Sep 2007, 20:19
Profil
Administrator
Avatar utilizator

Membru din: 16 Mar 2006, 16:44
Mesaje: 3471
Locaţie: Montreal, Canada
Mesaj 
Si ne mai miram de 'obiceiurile' ce sunt atotputernice intr-o anumita lume! Daca asa ii invata un mare duhovnic! :roll:

Nu ma pot nicicum obisnui cu teoria ca Dumnezeu ne vrea idioti, creduli!

PS. Eu l-as intreba pe Angevidy daca el aplica aceste 'invataturi', si care este scopul pentru care ne copiaza aici aceste citate?


09 Sep 2007, 20:45
Profil WWW
Membru Senior
Avatar utilizator

Membru din: 16 Noi 2006, 13:54
Mesaje: 916
Locaţie: ORADEA
Mesaj 
Ioan scrie:
Si care este scopul pentru care ne copiaza aici aceste citate?

E test de inteligenta sau de toleranta :)


09 Sep 2007, 22:13
Profil
Membru Senior
Avatar utilizator

Membru din: 21 Noi 2006, 13:06
Mesaje: 591
Locaţie: Bucuresti
Mesaj 
Nu am mai auzit asa ceva!!
Dar daca tot s/a deschis subiectul imi permit sa intreb daca sunt sanatoase relatiile sexuale in timpul sarcinii sau de ce anume treb sa se tina cont!??

_________________
www.felicitydtp.ro


10 Sep 2007, 12:24
Profil YIM WWW
Membru Senior
Avatar utilizator

Membru din: 24 Iun 2006, 06:59
Mesaje: 5205
Locaţie: în afara Bisericii
Mesaj 
Sunt două filozofii medicale clar diferite, între care se află o barieră nevăzută: cea a medicinei moderne şi cea a medicinei tradiţionale.
Potrivit medicinei moderne, relaţiile sexuale în primul trimestru sunt permise. În trimestrul al 2-lea sunt posibile unele contraindicaţii (de exemplu o anumită sensibilitate a femeii la unele substanţe conţinute în lichidul seminal, care poate duce la contracţii uterine), dar, ca regulă generală, activitatea sexula este permisă. În trimestrul al 3-lea părerile sunt mai divergente, exitând o anumită tendinţă de a prevala tot mai mult opinia că activitatea sexuală este permisă în continuare, evitând excesele şi adaptând poziţiile partenerilor noii situaţii. Activitatea sexuală este interzisă în timpul lehuziei. În cele de mai sus m-am referit, desigur, la "sexul normal".
Potrivit medicinei tradiţionale relaţiile sexuale sunt interzise atât în timpul sarcinii cât şi în timpul lăuziei, ca şi în timpul menstruaţiei dealtfel, o parte din motive fiind comune: pătrunderea Frigului în organism, creşterea riscului apariţiei inflamaţiilor pelvine şi micozelor, epuizarea prematură a Energiei Ancestrale. Potrivit medicinei tradiţionale există NUMAI "sex normal", alte variante fiind socotite aberante.

_________________
O, Timotei ! Păzeşte depozitul care ţi-a fost încredinţat de profanările inovaţiilor şi de atacurile falsei ştiinţe !

http://www.catehism.ro


10 Sep 2007, 17:18
Profil WWW
Membru Senior
Avatar utilizator

Membru din: 25 Iun 2006, 12:30
Mesaje: 1206
Mesaj 
felicia scrie:
Nu am mai auzit asa ceva!!
Dar daca tot s/a deschis subiectul imi permit sa intreb daca sunt sanatoase relatiile sexuale in timpul sarcinii sau de ce anume treb sa se tina cont!??

Daca sarcina nu este una cu risc --> nicio problema daca nu sunt impedimente fizice (adaptandu-se pozitiile de copulatie la marimea sarcinii).
Daca insa sunt riscuri majore (col insuficient, amenintari de avort, infectii vaginale - in sarcina femeile sunt predispuse mai mult pentru asa ceva - etc) e bine sa se stopeze cat mai rapid.

O fi Pr Boca un om cu spiritualitate bogata, dar aici este, elegant spus, habarnavist.
De altfel cand faci afirmatii cu caracter evident stiintific ori dai referintele bibliografice ori descrii metodologia, alegerea loturilor de studiu si metoda de calcul pentru asemenea constatari proprii.
Altfel risti sa se rada despre tine pe buna dreptate.

Iar chestiunea cu alaptarea e infantila.

Ceea ce pot constata din nou este cat de diferit (ca sa nu zic denaturat) vede rasaritul (ortodoxia) sexualitatea normala in cuplul familial spre deosebire de catolicism. Adica un rau necesar, fata de un bine dat de la Dumnezeu.
Inteleg ca Sf Parinti ai primelor seole aveau un exemplu negativ in vremurile dominate de obiceiurile romane, dar daca ramai "impregnat" numai cu scrierile lor fara sa mai ai propriul autocontrol a ceea ce e bine si rau, a ceea ce e adevarat sau nu si a ceea ce "traditia" (cunoasterea) mai recenta ne-a adus, impunand comunitatii pe care o pastoresti obligatii ciudate, vai si amar de comunitatile respective.

Sper ca, prin interactiunea cu lumea catolica, duhovnicii ortodocsi sa ajunga la zi cu cunoasterea umana.

Daca Angevidy nu are ce face si posteaza asemenea lucruri, asta e.
Personal ma voi abtine sa mai raspund unor asemenea aberatii

P.S.: Nu pot sa nu zic: asta e hal de limbaj duhovnicesc???
As intra in pamant de rusine sa folosesc asmenea limbaj.
Citat:
Dacă părinţii i-au tulburat tocmirea cu fărădelegea desfrânării (nota mea: pentru ca au avut relatii sexuale normale in timpul sarcinii!!!), aceasta se va întipări într-însul cu tărie mare. Iar când se va naşte, până nu ajunge să priceapă, se va juca cu sora de-a mirele şi mireasa, şi încă de Ia 7 ani. Mai târziu, va cerca la dobitoace, sau se va deda la curvie cu mâna, pe urmă curvie în regulă, patimi care îi vor omorî milioane de celule nervoase


10 Sep 2007, 17:33
Profil
Membru Senior
Avatar utilizator

Membru din: 02 Iul 2006, 16:49
Mesaje: 237
Mesaj Re: Despre relatiile sexuale din timpul sarcinii
Citat:
...Când soţul nu dă pace sarcinii (zice el că se poate, sau nu vrea altfel, sau se declară stăpân pe legile naturii) atunci copiii vin pe lume cu predispoziţia precoce spre sexualitate. Aceasta îi face îndărătnici şi foarte greu educabili (sunt certaţi cu disciplina, unii genetic prezintă cromozomul criminalităţii...


Relatiile sexuale in timpul sarcinii pot cauza "cromozomii criminalitatii"? cam asta inteleg eu de aici, la prima vedere cel putin.


12 Sep 2007, 03:37
Profil
Membru Senior
Avatar utilizator

Membru din: 24 Iun 2006, 06:59
Mesaje: 5205
Locaţie: în afara Bisericii
Mesaj 
Cromozomii sunt, în linii, mari, aranjamente ale genelor. Întregul material genetic este constituit la concepţie.
Cromozomi ai criminalităţii nu pot exista, eventual gene ale criminalităţii, dar nici acestea nu au fost decelate, iar ipoteza existenţei lor, fără a putea fi respinsă aprioric, este extrem de improbabilă. Criminalitatea pare a fi o chestie în care "factorul cultural" este clar prevalent faţă de "factorul genetic". Ipoteza unui "tip criminal" de constituţie şi temperament, amplu formulată de Cesare Lombroso într-o remarcabilă lucrare, rămâne doar o ipoteză care are mai multe elemente care pledează contra ei decât elemente în favoarea ei.
Deci, activitatea sexuală în timpul sarcinii NU ARE CUM să influenţeze o genă criminală, presupunând că aceasta ar exista (fapt improbabil, cum spuneam). Pe de altă parte, este teoretic posibilă o influenţă de alt tip. Copilul percepe stimuli in utero, acest lucru este cert. O percepţie nespecifică, dar care rămâne nu mai puţin percepţie. Copilul în uter reacţionează diferit la o muzică de Vivaldi faţă de o muzică de ACDC, asta s-a observat. De asemenea reacţionează la dispoziţiile şi emoţiile mamei. Are activitatea sexuală în sarcină vreo influenţă asupra înclinaţiilor de mai târziu ale copilului ? Nu ştim, numai un studiu prospectiv ar putea oferi o bază obiectivă a teoriei. Or, nimeni nu face un studiu prospectiv pe cel puţin 20 de ani din care nu iese nici un ban. În cadrul psihanalizei se poate face regresie, dar vârsta primelor amintiri refulate la care se ajunge este de 1-2 ani, afirmaţiile terapeuţilor carew pretind că au ajuns la viaţa in utero trebuie privite cu circumspecţie.

_________________
O, Timotei ! Păzeşte depozitul care ţi-a fost încredinţat de profanările inovaţiilor şi de atacurile falsei ştiinţe !

http://www.catehism.ro


12 Sep 2007, 07:04
Profil WWW
Afişează mesajele de la anteriorul:  Sortează după  
Scrie un subiect nou Răspunde la subiect  [ 21 mesaje ]  Du-te la pagina 1, 2, 3  Următorul


Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator


Nu puteţi scrie subiecte noi în acest forum
Nu puteţi răspunde subiectelor din acest forum
Nu puteţi modifica mesajele dumneavoastră în acest forum
Nu puteţi şterge mesajele dumneavoastră în acest forum

Căutare după:
Mergi la:  
cron
Realizat cu phpBB © phpBB Group.
Design Vjacheslav Trushkin.
Translation/Traducere: phpBB România